Mi se spune deseori: „Îmi doresc liniște, bucurie, satisfacție.” Și nu este deloc greșit să ne dorim astfel de stări.
Important este să înțelegem că ele nu apar pur și simplu pentru că le vrem. Stările sunt, de cele mai multe ori, consecințe. Nu cauza, ci efectul felului în care trăim și al deciziilor pe care le luăm.
Dacă îmi doresc liniște, dar în viața de zi cu zi iau decizii impulsive, nu am grijă de mine, intru ușor în defensivă și în conflict, nu pun limite și nu-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce trăiesc, atunci suferința devine o consecință firească.
La fel de important este să înțelegem că neliniștea nu este neapărat o pedeapsă. De multe ori, este un semnal. Ne poate arăta că unele dintre alegerile noastre, unele dintre raportările noastre, unele dintre modurile în care trăim nu ne duc într-o direcție bună.
Există semnale care ne arată că suntem mai așezați în viață: liniștea, prospețimea interioară, bucuria de a trăi, recunoștința, dragul de oameni și de viață.
Și există semnale care ne pot arăta că ceva cere atenție și schimbare: agitația, anxietatea, ostilitatea, negativitatea, victimizarea sau depresia.
Multe dintre stările pe care le numim negative nu sunt dușmani de care trebuie să scăpăm cât mai repede. Uneori, ele sunt mesaje. Ne arată că ceva din interiorul nostru, din alegerile noastre sau din felul în care ne purtăm viața are nevoie să fie văzut mai clar.
Mi-a rămas în minte felul în care Jim Carrey a vorbit despre depresie, descriind-o ca pe o epuizare de a mai juca roluri. Nu rolurile din filme, ci masca ținută în fața celorlalți, care ajunge să sufoce autenticitatea.
Pentru el, depresia a fost și un semnal că nu mai putea trăi departe de sine.
Mulți oameni care au trecut prin perioade foarte grele ajung, în timp, să privească suferința și ca pe un moment de trezire. Un moment care i-a obligat să acorde mai multă atenție nevoilor reale, alegerilor zilnice și felului în care își trăiesc viața.
Asta nu înseamnă că suferința este ușoară sau de dorit. Dar, privită astfel, ea nu mai pare doar o pedeapsă. Poate deveni și un semnal dureros care ne cere să fim mai atenți.
Așadar, putem spune în continuare că ne dorim liniște. Dar, imediat după asta, merită să ne întrebăm: ce decizii luăm, zi de zi, pentru ca liniștea să poată apărea?
Iar apoi încă ceva: suntem dispuși să facem ceea ce este corect chiar și atunci când consecințele nu sunt imediat plăcute?