și din propria mea experiență cu ea
Multe dintre cauzele și mecanismele anxietății se repetă, indiferent de forma în care apare: neliniște generalizată, anxietate socială, atacuri de panică sau alte manifestări asemănătoare.
Din tot ce am trăit eu și din tot ce am văzut în lucru cu clienții, câteva lucruri revin constant.
1. Îți prelungești simptomele atunci când le supranalizezi
Aproape toți clienții cu care am lucrat petreceau foarte mult timp încercând să-și înțeleagă simptomele, să le prevină sau să le evite.
Când îți concentrezi atenția aproape permanent pe anxietate, îi transmiți creierului că ești în pericol. Iar asta menține starea de alarmă.
Spunem adesea că anxietatea nu ne dă pace. Dar noi îi dăm pace anxietății?
Cât timp petrecem analizând, căutând cauze, citind despre simptome, verificând ce am simțit, intrând pe forumuri și reluând aceeași frică în minte?
Tot acel timp este luat din viață. Din lucrurile simple și bune care ne-ar putea ancora: gătit, ordine, plimbări, muncă, prieteni, rutină, prezență.
Mintea spune că, dacă ne luăm atenția de la anxietate și ne vedem de viață, vom pierde controlul. Că simptomele ne vor lua prin surprindere și ne vom simți mai rău.
În realitate, de multe ori se întâmplă exact invers: când ieșim din supravegherea obsesivă a simptomelor și ne întoarcem către viață, începem să ne simțim mai bine. Iar controlul pe care credeam că îl pierdem era, de fapt, unul pe care nu l-am avut niciodată cu adevărat.
Îmi vine în minte o fostă clientă care își petrecea mare parte din zi citind despre trecut, căutând explicații, discutând pe forumuri și verificând fiecare simptom pe internet.
La un moment dat, i-am propus să se oprească pentru o perioadă din toată această căutare. Să citească doar ce îi recomand eu, să nu mai intre pe forumuri și să-și facă un program zilnic cu activități concrete. În paralel, lucram în ședințe la înțelegerea și acceptarea simptomelor.
În scurt timp, nu mai avea atacuri de panică și începuse să doarmă bine. Când venise la terapie, se confrunta și cu insomnii. Pentru ea, oprirea căutării a fost un pas decisiv.
2. Lupta cu ce simți îți prelungește suferința
„Nu vreau să simt asta acum” — acesta este unul dintre gândurile care întrețin cel mai mult rezistența.
Este eliberator să înțelegi că, dacă asta simți acum, atunci aceasta este experiența prin care treci acum. Nu trebuie să-ți placă. Nu trebuie să renunți să cauți ajutor. Dar lupta continuă cu starea ta o prelungește.
A accepta nu înseamnă a te resemna. Înseamnă să nu mai adaugi frică peste frică.
Poți să te deschizi către ceea ce simți și, în același timp, să cauți să înțelegi ce trăiești. Să afli că simptomele anxietății nu sunt periculoase, să înveți cum funcționează frica și cum se construiește, pas cu pas, o relație mai puțin ostilă cu propriile tale stări.
Asta, însă, nu se învață din forumuri care întrețin panica, ci mai degrabă din surse bune, din dialog cu specialiști sau din întâlnirea cu oameni care au trecut cu adevărat prin anxietate și au ieșit din ea.
Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit despre anxietate este At Last a Life, de Paul David, scrisă chiar din propria lui experiență.
3. Nu crede tot ce-ți spune mintea
Când ești anxios, mintea produce ușor scenarii de panică. Unele sunt catastrofice, altele par doar prudente, dar te împing în aceeași spirală.
De cele mai multe ori, încep cu „dacă”:
- Dacă mă îmbolnăvesc?
- Dacă pierd ceva sau pe cineva important?
- Dacă se agravează?
- Dacă nu mai pot?
- Dacă nu fac față?
Sau vin sub forma neputinței:
- Eu nu pot.
- Nu are rost să încerc.
- Mai bine evit.
- Nu voi reuși.
Una dintre probleme este că luăm aceste gânduri prea repede de bune. Nu le cercetăm. Nu le contrazicem. Nu le punem la îndoială. Suferim direct din decizia de a le crede.
Discernământul devine, aici, esențial.
Nu orice gând merită urmat. Nu orice frică spune adevărul. Nu orice scenariu trebuie tratat ca o profeție.
Avem nevoie să răspundem mai clar minții noastre, să găsim soluții reale și să muncim conștient pentru gânduri mai așezate. Așa începem să ieșim din capcanele anxietății.
4. Anxietatea crește și atunci când trăiești prea mult împotriva ta
După anii mei de anxietate și apoi după anii de lucru cu oameni care treceau prin ea, am înțeles și altceva: pentru mulți, neliniștea este alimentată și de faptul că nu se ascultă suficient pe ei înșiși.
Avem semnale legate de ce ne dorim, ce ni se potrivește, ce este sănătos pentru noi și unde ne forțăm prea mult. Avem zone în care știm că ne mințim, că amânăm, că ne trădăm sau că lăsăm pe altcineva să poarte responsabilitatea pentru viața noastră.
Poate fi vorba despre muncă. Despre sănătate. Despre relații. Despre limite. Despre adevăruri pe care le simțim, dar nu vrem încă să le vedem.
De aceea, una dintre cele mai importante direcții în ieșirea din anxietate este să te cunoști mai bine. Să fii mai sincer cu tine. Să vezi unde te forțezi, unde amâni și unde pasezi altora responsabilitatea pentru binele, liniștea sau fericirea ta.
Toate aceste zone cer atenție. Cer înțelegere. Și, la un moment dat, cer asumare.
Dacă ar fi să rezum totul foarte simplu, aș spune așa:
Anxietatea se prelungește atunci când:
- o supraveghezi obsesiv,
- te lupți cu ceea ce simți,
- crezi automat tot ce-ți spune mintea,
- și trăiești prea mult împotriva adevărului tău interior.
Vindecarea începe, de multe ori, când faci opusul:
când îți iei atenția de pe simptom și o pui înapoi pe viață, când nu te mai războiești cu starea ta, când înveți să discerni și când începi să fii mai sincer cu tine.
Pas cu pas.