Suntem obișnuiți să spunem că suntem stresați și să tratăm stresul ca și cum ar fi, în sine, cauza stărilor cu care ne confruntăm: neliniște, anxietate, epuizare, lipsă de sens sau chiar depresie.
Dar, de cele mai multe ori, stresul nu este cauza, este consecința.
Este semnalul că există, ascunse, niște zone pe care nu le vedem suficient sau pe care evităm să le abordăm. Iar dacă aceste zone rămân neatinse, stresul va continua să apară, chiar dacă încercăm să gestionăm simptomele.
Care sunt aceste cauze mai adânci?
Una dintre ele este presiunea de a menține o imagine foarte bună despre tine. Să pari puternic, stabil, competent, admirabil, greu de criticat. Toată energia investită în a controla cum ești văzut de ceilalți consumă enorm.
O altă cauză este lipsa de integritate. Momentele în care nu ești sincer nici cu tine, nici cu ceilalți, în care spui una și simți alta, promiți ceva ce nu vrei cu adevărat, mergi împotriva ta sau întreții relații și contexte care nu te mai reprezintă.
Stresul apare și atunci când nu mai trăiești natural. Când ești prea atent la rol, la imagine, la efectul pe care îl ai, la cum ești perceput, iar spontaneitatea și autenticitatea încep să dispară.
La fel de consumatoare este și urmărirea superiorității și a controlului. Când vrei să fii mai bun decât ceilalți, să ai ultimul cuvânt, să obții aprobarea lor sau să-i faci să se poarte cum vrei tu, viața interioară devine inevitabil tensionată.
Mai este apoi și luarea deciziilor din vinovăție. Spui da ca să nu dezamăgești. Te duci unde nu vrei. Faci compromisuri repetate doar pentru a evita reacțiile altora. Pe moment pare mai simplu, dar pe termen lung costă mult.
Lipsa limitelor sănătoase este și ea o sursă serioasă de stres. Frica de a spune nu, teama de conflict, nevoia de a mulțumi pe toată lumea și imposibilitatea de a te retrage când ceva te consumă lasă urme adânci.
Pentru mulți oameni, stresul vine și din faptul că urmăresc aproape exclusiv obiective exterioare — bani, statut, rezultate, imagine — în timp ce nevoile mai profunde rămân neglijate: sentiment de mulțumire cu tine însuți, pacea interioară, satisfacția de a trăi în acord cu alegerile tale.
Uneori stresul apare și din încercarea de a face imposibilul pe plan profesional. Nu doar mult, ci imposibilul, dincolo de limitele omenești.
Și, desigur, o altă cauză foarte frecventă este încercarea de a satisface constant așteptările și pretențiile celor din jur. Când trăiești prea mult pentru ce vor ceilalți de la tine, ajungi să nu mai știi foarte clar ce vrei tu.
Toate aceste lucruri nu sunt mici. Și, de multe ori, ele nu se văd imediat. Se adună și devin stil de viață, iar corpul și psihicul încep să răspundă.
De aceea, orice schimbare care se ocupă doar de consecințele stresului, fără să atingă și cauzele lui reale, riscă să nu dureze.
Partea bună este că, atunci când începi să lucrezi la cauzele reale, schimbarea nu doar că poate fi de durată, dar are adesea efecte mai mari decât te-ai fi așteptat. Nu dispare doar stresul, se schimbă și felul în care trăiești, alegi, te raportezi la tine și la ceilalți.
Poate că întrebarea importantă nu este doar „cum scap de stres?”, ci mai ales:
ce din felul în care trăiesc îl produce, de fapt?