Nu te-ai aștepta, dar de multe ori exact lucrul față de care simți cea mai mare rezistență este cel care te-ar ajuta cel mai mult să ieși din starea în care ești.
Dacă ai nevoie de mișcare ca să-ți activezi resursele, să te scoți din inerție și să te întorci în viață, vei simți uneori rezistență tocmai față de mișcare. Vor apărea gânduri de tipul: „ce sens are?”, „mă ocup mai târziu”, „mai poate aștepta”, „nu am chef acum”.
Dacă nu recunoști ce fac acele gânduri, și anume faptul că te descurajează exact de la lucrul care ți-ar face bine, rămâi ușor prins în ele.
La fel, dacă ai nevoie să vorbești ca să-ți clarifici ce simți, să te liniștești sau să te organizezi pe interior, s-ar putea să simți rezistență tocmai față de a te deschide. Îți vei spune că oricum nimeni nu vrea să te asculte, că ești plictisitor, că nu are rost.
Iar dacă, dimpotrivă, ai nevoie să taci puțin și să stai cu tine, acel lucru se va simți cel mai nepotrivit. Vei fi mult mai tentat să te împrăștii, să vorbești, să te distragi.
Aici mi se pare important faptul că: deciziile automate, cele care ne mențin în aceleași stări și în aceleași mecanisme, rareori ne par greșite. Le luăm repede, aproape fără ezitare. În schimb, deciziile care ne-ar scoate din automatism, care ne-ar ajuta să progresăm, sunt exact cele pe care le punem sub semnul întrebării.
Pe mine mă ajută mult să mă întorc la lucrurile practice ale vieții. Dacă stau prea mult în gânduri, ajung să-mi provoc anxietăți, să mă decuplez de la realitate, să mă consum și să-mi pierd sentimentul de sens.
Așadar, tocmai lucrul care mi-e cel mai greu, să ies din mintea mea și să fac ceva practic, este și lucrul care mă ajută cel mai mult.
Cred că una dintre cele mai mari capcane pentru oamenii care seamănă cu mine este așteptarea chefului. Ideea că vom începe când „o să avem starea potrivită”, când „o să simțim”, când „o să ne vină”.
Dar cheful se lasă, de multe ori, așteptat la nesfârșit.
Dacă îți conduci viața doar după chef, s-ar putea ca multe dintre responsabilitățile tale să rămână mereu în așteptare.
De aceea, e mult mai eficient să decizi nu în funcție de cum ai chef, ci în funcție de ce știi deja că te ajută. Și să începi cu ceva mic.
Eu, de exemplu, rareori îmi propun planuri mari de curățenie, pentru că știu că m-ar bloca. Mai degrabă îmi spun că spăl un singur vas. Iar după ce încep, îmi vine mai ușor să continui.
La fel și când scriu. Dacă îmi spun că trebuie să scriu zece pagini, mă blochez. Dacă îmi spun că scriu două-trei propoziții, pot începe. Și de multe ori tocmai începutul rupe inerția.
Am și clienți pe care îi ajută mult să vorbească, să spună ce simt, să-și audă gândurile, să pună ordine în ele. Dar tocmai de aceea le este atât de greu să înceapă. Numai că, după prima propoziție, lucrurile încep de obicei să curgă.
Așa că, dacă te simți blocat în mintea ta sau în stările tale, poate merită să te întrebi nu doar ce simți să faci, ci și ce știi deja că te-ar ajuta.
Poți să te uiți în trecut și să vezi ce a funcționat, poți să experimentezi. Dar poți și să observi ce anume îți vine cel mai greu să faci acum, pentru că deseori, acolo e secretul.